Rom | Eng
Informatii utile » Opinii ale specialistilor: petrecerea de crăciun
Expertul dumneavoastră
în resurse umane

Data publicării: 30.11.2004

 

Petrecerea de Crăciun... team-building sau public relations?

 

Sau şi una şi alta? Din motive de "eficienţă", organizaţiile urmăresc cu ocazia sărbătorilor de iarnă să īmpuşte doi iepuri deodată: să ofere angajaţilor ceva distracţie şi să transmită un mesaj "publicitar" mediului de afaceri (prin invitarea unor persoane din afara organizaţiei). O schemă simplu de pus pe hārtie, dar cu riscuri majore atunci cīnd este pusă īn practică.

 

Riscurile au īn vedere pe de o parte organizarea īn sine a evenimentului, iar pe de alta asigurarea unei compatibilităţi īntre participanţi. Īn special atunci cānd la o petrecere participă atāt angajaţii cāt şi reprezentanţii mediului de afaceri, lucrurile trebuie planificate cu mare grijă. Īntr-un astfel de caz de regulă angajaţii trec pe planul doi, şi acest lucru nu este privit cu ochi buni. Angajaţii se pot simţi ca fiind simpli figuranţi īn cadrul reprezentaţiei, aduşi "să facă frumos īn faţa invitaţilor". Dar nu acesta este cel mai rău lucru care se poate īntāmpla. Īn cazul īn care angajaţii nu au fost consultaţi īn nici un fel īn legătură cu evenimentul, pot apărea situaţii de genul:

  • angajaţii vor veni la petrecere īntr-o ţinută necorespunzătoare;
  • angajaţii vor forma bisericuţe şi vor tinde să ignore persoanele străine participante;
  • angajaţii vor discuta pe seama celorlaţi participanţi şi, posibil, vor avea atitudini nepoliticoase faţă de aceştia (intenţionate sau nu);
  • angajaţii se vor preocupa de māncare şi băutură ignorānd tot ce se īntāmplă īn jur;
  • angajaţii se vor angaja īn discuţii cu persoanele străine participante şi vor spune "vrute şi nevrute".

 

Pentru a evita aceste situaţii care mai de care mai neplăcute, este evident că angajaţii trebuie "instruiţi" asupra modului īn care va decurge evenimentul. Este complet greşită ideea că o astfel de petrecere trebuie să fie spontană, că ea are drept scop să adune oameni dornici de distracţie şi destindere şi că la un pahar de vin toţi vor deveni fraţi. Oamenii de afaceri care acceptă să-şi sacrifice din puţinul timp liber pe care-l au pentru a participa la astfel de evenimente nu pierd niciodată din vedere 2 obiective principale: acela de a fi văzuţi īntr-un anumit mediu īnconjuraţi de anumiţi oameni şi acela de a afla mai multe despre organizatori. Mai trebuie să spunem oare care va fi părerea lor dacă vor avea loc scene de genul celor enumerate mai sus?

 

Cāt despre angajaţi, lucrurile pot lua o turnură favorabilă dacă vor fi trataţi ca piese importante ale jocului. Dacă li se va explica importanţa evenimentului şi a invitaţilor care vor veni, aceştia se vor simţi chiar onoraţi de a fi consideraţi gazde şi vor face toate eforturile pentru a crea o imagine bună pentru ei īnşişi şi pentru organizaţie.

Mai mult de atāt, fiecărui angajat i se poate da "īn grijă" cāte un invitat, ceea ce īl va face să se implice şi mai mult.

 

Cu alte cuvinte, se va face PR din plin. Unde este īnsă team-buildingul? Poate fi acolo unde grupuri de angajaţi vor fi făcute responsabile de organizarea anumitor acţiuni din cadrul petrecerii.primirea invitaţilor, concursuri, prezentări, etc.

 

Cu siguranţă īnsă angajaţii vor să fie - măcar o dată pe an - trataţi la rīndul lor ca nişte oaspeţi de seamă şi nu doar ca persoane puse să servească la masă. Genul acesta de petreceri amestecate (la care vin şi angajaţii dar şi alţi invitaţi) nu par să rezolve această dilemă.

 

O soluţie totuşi există, şi una destul de simplă, aceea de a invita la petrecere şi membrii familiilor angajaţilor: soţi,soţii, prieteni sau prietene. Atunci cānd petrecerea este organizată īntr-un loc mai special iar invitaţii sunt nume cunoscute, angajaţii se vor simţi cu atāt mai bine cu cāt vor putea īmpărtăşi importanţa evenimentului cu persoanele apropiate, pe care le pot astfel "impresiona". Este o situaţie valorizantă pentru ei, care le īmbunătăţeşte stima de sine, esenţială de altfel īntr-o relaţie de cuplu (după cum spun psihologii). Dacă angajaţii vor fi nevoiţi să vină singuri la o astfel de petrecere, frustrarea lor va fi dublă: nu este petrecerea lor şi nici nu se pot bucura de ea alături de cei dragi.

Rezultatul va fi cu siguranţă unul negativ pentru moralul acestora şi pentru relaţia lor cu organizaţia.

 

Există şi excepţii care se referă la acele cazuri īn care persoanele din afara organizaţiei au fost "adoptate" de către membrii acesteia iar participarea lor la evenimentele organizaţiei reprezintă o ocazie mult aşteptată de a se revedea. Dar asta cere din partea organizatorilor eforturi susţinute de-a lungul a mulţi ani; eforturi care fac dovada unei culturi şi tradiţii deosebite. Nu vă putem dori decāt să fiţi membrii sau creatorii unor astfel de organizaţii.

 

SERVICII
 
RECOMANDÃRI
 /
NOUTÃTI PE SITE
/
 
Site actualizat la: 07-02-2012
Copyright © 2004 B&B Expert Com - All Rights Reserved