Data publicării: 04.01.2005
Întrebare
La data încetării contractului individual de muncă, salariatul nu şi-a primit salariul pe ultima lună. Creanţa sa este înscrisă în fişa de lichidare. În baza acesteia, salariatul a notificat fostul angajator cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de plată. Angajatorul nu a luat în considerare această notificare. Care sunt formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească salariatul, pentru recuperarea sumei reprezentînd ultimul salariu?
Răspuns
Există două variante pentru recuperarea creanţei de către salariat: fie pe cale amiabilă, fie pe calea unei acţiuni în instanţă. Dat fiind faptul că notificarea transmisă angajatorului nu a avut efectul scontat, singura posibilitate rămâne cea a acţiunii în instanţă. Cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (scadenţa salariului neplătit). Instanţa competentă este tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul. Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. La prima zi de înfăţişare, înainte de intrarea în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor (art. 76 din legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă). În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia. Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judeca în regim de urgenţă. Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Părţile sunt legal citate, daca citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.
Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile.
În situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile (art. 78 din lege).
Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
Hotărârile motivate ale instanţei de fond se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare.
Litigiile de muncă sunt scutite de taxa de timbru.
Anamaria Constantinescu
anamaria.constantinescu@bbexpert.ro
Tel: 0722.611.205