Data publicarii: 20.04.2005

Art. 78. - (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

COMENTARIU

Textul are în vedere numai situaţiile în care o instanţă judecătorească a constatat definitiv şi irevocabil că o decizie de concediere a fost luată cu nerespectarea legii, fie sub aspect formal, fie pe fond, raportat la situaţia care a generat decizia. Textul priveşte concedierile individuale, fie din motive care ţin de salariat (dar netemeinice sau nelegal tratate în procedura disciplinară), fie cele care nu ţin de persoana salariatului (fără însă a ne afla în faţa unei concedieri colective, deci când nu sunt întrunite condiţiile cantitative ale acestui tip de concediere).
Nelegalitatea sau netemeinicia deciziei, tradusă în termeni juridici sub forma nulităţii absolute, atrage în concret anularea deciziei de concediere şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri la nivelul salariului indexat, majorat şi reactualizat, inclusiv a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Teza secundă a textului (alin. 2) instituie o nouă regulă privind efectele nulităţii, aceea că efectul principal al anulării actului nelegal, după efectul desfiinţării actului în sine, este aplicabil la cerere. Credem că această schimbare are avantajul că implică activ salariatul, dar şi dezavantajul că poate crea situaţii neobişnuite sau inechitabile.

Sunt posibile urmatoarele situaţii:

1. Salariatul nu a cerut reintegrarea iar pe perioada în care concedierea a produs efecte el a fost sau nu angajat în altă parte.
   
   În situaţia în care salariatul contestatar nu a fost reintegrat pentru că nu a cerut aceasta în litigiul de muncă deschis cu ocazia contestării deciziei de concediere, acesta nu poate cere angajatorului despăgubiri decât în limita drepturilor salariale (indexate, majorate, actualizate) cuvenite până la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare, cu menţiunea că salariatul care a obţinut un venit de la un alt angajator va fi indreptăţit numai la eventuala diferenţă de venit. Aceasta cât timp, chiar dacă textul nu face distincţie, socotim că principiul civil al despăgubirii reale trebuie impus şi aici. Dacă nu există o diferenţă de venituri de natură salarială apreciem că o despăgubire nu se poate acorda întemeiat pe dispoziţiile art. 78 din Cod, ci pe cele ale art. 998 şi urm. din C.civ., aplicabile şi în materia muncii.
   Astfel, despăgubiri acordate în condiţiile dreptului comun, în afara celor prevăzute de art. 78, pot fi cerute de salariat atunci când acesta probează un prejudiciu asociat stării sale (inclusiv cele care au reprezintă un efect indirect al concedierii: afectarea stării de sănătate, pierderea unor oportunităţi economice - credite avantajoase - sau a unor sume pentru neplata unor obligaţii curente - întreţinere, utilitati, rate asumate s.a.). Evident, pot face obiectul solicitării daunele morale, incompatibile principial cu materia muncii, dar compatibile cu cea civilă. Efectul scindării temeiului acţiunii în acţiune civilă în pretenţii sau în conflict de muncă îl regăsim, în principal, pe tărâm probator şi în plan fiscal, privitor la taxa judiciară de timbru, de care salariatul este scutit în conflictele de muncă, nu şi în cele civile comune.
   Daca salariatul obţine în răstimpul cât operează concedierea, până la anularea deciziei, venituri de altă natură decât cea salarială, despăgubirea va fi integrală, adica va cuprinde toate drepturile salariale aferente acestei perioade.
   
   
2. Salariatul a cerut reintegrarea iar pe perioada în care concedierea a produs efecte el a fost sau nu angajat în altă parte.
   
   Dacă salariatul a cerut reintegrarea, aceleaşi reguli se aplică şi aici, însă până la data reintegrării efective, având în vedere că angajatorul poate întârzia reintegrarea.
   Deşi nu mai era nevoie, dar pentru rigoare, precizăm că reintegrarea se produce doar dacă mai este posibilă, adică dacă postul subzistă [cu efectul că salariatul care a ocupat temporar locul de muncă trebuie să fie concediat - încetare de drept iar acesta poate la rândul lui să acţioneze angajatorul în răspundere civilă delictuală, pentru daune-interese] sau, dacă acesta nu subzistă, angajatorul are posibilitatea oferirii unui alt post similar, dacă şi salariatul reintegrabil acceptă postul şi este compatibil (juridic şi profesional) cu acesta.
   Deşi contractul său de muncă se desface de drept, salariatul care a ocupat postul pe care se face reintegrarea are, credem, posibilitatea de a cere daune de la angajator. Situaţia contractului său nu îl privează pe acesta de dreptul aminit, cât timp sancţiunea încetării de drept intervine pentru a clarifica concursul celor două contracte de muncă aflate la un moment dat în vigoare, adică cel al salariatului concediat nelegal şi al salariatului care a ocupat postul vacanţat prin concedierea nelegală. Cu alte cuvinte, salariatul ocupant temporar nu are un contract de muncă afectat de vreo condiţie, ci unul pur şi simplu, cu efectele specifice, între care şi cel de a cere despăgubiri angajatorului, însă întemeiat pe dispoziţiile de drept comun. De aceea latura civilă a contractului de muncă rămâne intactă, salariatul putând acţiona angajatorul în pretenţii.
   Aşadar, angajatorul va trebui să aibă în vedere la emiterea unei decizii de concediere nu numai efectele directe faţă de salariatul concediat, ci şi pe cele indirecte privitoare la salariatul care ocupă postul celui concediat.

Comentariu oferit de:
Valeriu Zanfir - jurist
valizanfir@yahoo.com