Rom | Eng
Informatii utile » Cultura_organizationala
Expertul dumneavoastră
în resurse umane
Data publicarii: 10.06.2005

Se vorbeşte frecvent despre cultura organizaţională. În diferite contexte, la modul pozitiv sau negativ, dându-se exemple practice sau doar definiţii şi clasificări. Este o temă la fel de îndrăgită cum sunt cele legate de leadership, inovaţie, managementul schimbării, etc.

Multe organizaţii nu văd cultura organizaţională ca fiind ceva care li s-ar potrivi sau de care ar avea nevoie. E ca şi cum ai spune că "ţara arde şi baba se piaptănă". Ceea ce nu înţeleg aceste organizaţii este că ea, cultura organizaţională, există - cu sau fără voia lor.

Există diferite definiţii şi abordări referitoare la cultura organizaţională. Una din acestea consideră că ea este o rezultantă a interacţiunilor/negocierilor dintre membrii unei organizaţii şi care se regăseşte sub forma unui set de valori şi norme împărtăşite de toţi sau de o bună parte dintre aceştia.

Atunci când în cadrul unei organizaţii nu există o unanimitate de păreri este foarte posibil să găsim subculturi care sunt reprezentative pentru anumite grupuri din cadrul organizaţiei.
Să luăm cazul, spre exemplu, al unei firme de IT în care programatorii vin la serviciu într-o ţinută lejeră, au jargonul lor, programul lor de lucru (ex: vin mai târziu la birou şi pleacă mai târziu), resping ierarhia şi birocraţia.

În cadrul aceleiaşi firme personalul administrativ vine în ţinută protocolară (de bussiness), respectă programul şi ierarhia.

Ce au cele două grupuri în comun în afara faptului că fac parte din aceeaşi companie? Iată o întrebare la care, dacă nu se poate da un răspuns, este un semn că încă nu s-a găsit acel numitor comun care se cheamă, cum altfel, cultură organizaţională (CO).

Privită din acest punct de vedere CO nu este doar o rezultantă ci şi un liant, este acel ceva care face ca oamenii dintr-o organizaţie să meargă în aceeaşi direcţie, să vorbească aceeaşi limbă, să împărtăşească aceleaşi convingeri şi să subscrie aceluiaşi cod de conduită. Nu este comunism, nu este spălarea creierului, este acea unitate în diversitate care ajută ca activitatea organizaţiei să curgă lin, fără vârtejuri şi blocaje.

Pentru a vedea ce reprezintă organizaţia pentru membrii ei, vă propunem un mic test.
Invitaţi angajaţii să completeze următoarea frază:

"Dacă .........................(denumirea organizaţiei) ar fi......................(definiţi o categorie), atunci ea ar fi......................(exemplu), deoarece..................

Categoria poate fi, la alegere:
  • un mijloc de transport
  • un animal
  • un film
  • o lună a anului
  • stil de muzică
  • formaţie/interpret
  • etc

Categoria este predefinita, urmand ca angajaţii sa gaseasca exemplul pe care-l consideră cel mai potrivit dând şi explicaţii pentru alegerea lor.

Exerciţiul poate fi realizat individual sau în grup.

Liliana Bolan
B&B Expert Com


SERVICII
 
RECOMANDÃRI
 /
NOUTÃTI PE SITE
/
 
Site actualizat la: 30-07-2010
Copyright © 2004 B&B Expert Com - All Rights Reserved