Data publicarii 08.04.2005

După ce au trecut cu bine peste hopul privind modificarea Codului fiscal, guvernanţii redeschid subiectul privind modificarea Codului muncii. Atitudinea lor este la fel de agresivă, ei dorind să arate cât de hotărâţi sunt să flexibilizeze relaţiile de muncă şi să pună sindicatele în banca lor. Din păcate atitudinea lor nu este consecventă. O dată pozează în mediatori (parte neutră), iar altă dată în apărători ai intereselor investitorilor, cei care "creează locuri de muncă", aşa după cum recent s-a exprimat dl. George Copos în cadrul unei reuniuni. Participant la aceeaşi reuniune, Roberto Musneci - preşedintele AmCham (Camera de Comerţ Româno-Americană) s-a oferit să împărtăşească dlui Copos în particular şi Guvernului în general experienţa Italiei în ceea ce priveşte reformarea relaţiilor de muncă şi conflictele sociale izbucnite ca urmare a acestei iniţiative.

Pentru că un lucru este cert: sindicatele nu vor ceda fără luptă. Printre subiectele în dispută este şi acela privind flexibilizarea relaţiei de muncă (lărgirea aplicabilităţii contractelor pe perioadă determinată, simplificarea procedurilor de concediere, etc).

Pentru a avea un element de comparaţie, prezentăm mai jos o serie de informaţii privind legislaţia muncii în Italia, care au fost propunerile de modificare şi şi care a fost reacţia sindicatelor.

Până în anul 1990, legea italiană prevedea un regim diferenţiat în ceea ce priveşte concedierea. În cazul departamentelor/unităţilor cu mai puţin de 16 angajaţi care erau parte integrantă a unei companii cu cel mult 35 de angajaţi, concedierea era posibilă fără nici un fel de restricţii (exceptând situaţiile de discriminare şi activitate sindicală). Singura condiţie era notificarea angajatului în legătură cu decizia de concediere.
Prin modificarea ei, după 1990 prevederea a fost aplicabilă doar în anumite situaţii: servicii casnice, angajaţi peste 60 de ani care urmau să se pensioneze, manageri, angajaţi în peroada de probă, angajaţi cu contract pe perioadă determinată.

Pentru concedierile fără "justă cauză" (nejustificate), angajatorul era obligat, conform deciziei instanţei de judecată, fie să reangajeze persoana fie să o despăgubească cu o anumită sumă, în funcţie de numărul total de angajaţi.

Propunerea pe care guvernul italian a făcut-o în anul 2001 a fost aceea de a abroga timp de 4 ani (perioada de probă) prevederea privind obligaţia reangajării persoanei concediate fără justă cauză, ea urmând să fie înlocuită de aceea privind acordarea unei compensaţii băneşti. Noile reglementări, care ar fi avut un caracter experimental, urmau să se aplice anumitor categorii de salariaţi.

Reacţia sindicatelor a fost promptă şi s-a concretizat într-o serie de greve şi demonstraţii, care au continuat în anii următori.

În 2003 sindicatele au propus să se voteze prin referendum extinderea prevederii privind obligaţia de reangajare a salariaţilor concediaţi fără justă cauză şi în cazul companiilor cu mai puţin de 15 angajaţi. Referendumul a eşuat datorită neparticipării la vot. Acest eşec a pus sub semnul întrebării unitatea şi puterea sindicatelor.
Revenind la legislaţia românească privind concediere, aceasta prevede următoarele:

1. Concedierea este în mod expres interzisă în anumite situaţii speciale, cum sunt cele în care angajatul beneficiază de concediu şi drepturi de asigurări sociale de stat.
2. Concedierea nu se poate face din motive care intra sub incidenţa legii privind discriminarea.
3. Concedierea din motive care ţin de angajat trebuie să respecte o anumită procedură; nerespectarea ei atrage nulitatea absolută a decizie de concediere.
4. Conform art.78 din Codul muncii:
   "Art. 78.
   (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere."

Vom publica în newsletterul de săptămâna viitoare un comentariu mai larg asupra interpretării şi aplicării art. 78, realizat de juristul Valeriu Zanfir.


Sursa de informare: EIRO - European Industrial Relations Observatory

Autor: Liliana Bolan