Data publicarii 02.09.05

Liber la indemnizaţii! Acesta a fost gândul care ne-a trecut prin minte atunci când am constatat abrogarea art.103 alineat (3) din Codul muncii.

Acest articol prevedea:

"Art. 103. - (3) În cazul salariatului care desfăşoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurări sociale se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat conform legii."

Poate părea ciudat, dar acest text inserat în Codul muncii reglementa aspecte care ţineau de Legea 19/2000 privind sistemul de asigurări sociale de stat. Mai exact, limita accesul persoanelor angajate cu timp parţial la drepturile de asigurări sociale, prin corelarea stagiului de cotizare cu timpul efectiv lucrat.

Într-un articol anterior atrăgeam atenţia că, prin această limitare, se produce o discriminare între contribuabilii la sistemul de asigurări, în sensul în care cei care se asigură în baza unui contract de asigurare sunt mai avantajaţi faţă de cei care lucrează cu timp parţial deoarece pentru cei dintâi stagiul nu este limitat chiar în condiţiile în care nu muncesc deloc.

Sigur, egalitatea de drepturi care există acum pentru toţi contribuabilii din sistem poate să nu convină celor care lucrează program integral de 8 ore, prin raportare la cei cu timp parţial. Nu trebuie însă uitat că, prin definiţie, stagiul de cotizare reprezintă perioada în care s-a cotizat în sistemul de asigurări, adică perioada în care s-au plătit contribuţii. Ori plata contribuţiilor nu are, şi nici nu trebuie să aibă, legătură cu timpul efectiv lucrat.

Care sunt consecinţele imediate?

1. Este stimulată încheierea contractelor cu timp parţial; 2. Asiguraţii nu mai sunt preocupaţi de încheierea mai multor contracte, pentru a avea program complet de lucru şi stagiu complet de cotizare; 3. Se simplifică procedura de determinare a stagiului de cotizare, în special în cazul angajaţilor cu timp parţial.

Singura care, în continuare, face diferenţiere/dicriminare între asiguraţi pe criteriul timpului efectiv lucrat este Legea 76/2002 privind asigurările de şomaj. Deşi aici criteriul poate părea mai justificat decât în alte părţi, justificarea nu rezistă la o analiză mai profundă. Noi apreciem că modalitatea prin care se reglementează accesul la indemnizaţia de şomaj este mult prea restrictivă, în condiţiile în care măsurile de stimulare a încadrării în muncă sunt insuficiente şi ineficiente. Până la urmă este irelevant dacă ajungi şomer dintr-un angajat full-time sau unul part-time. Este mult mai important ca sprijinul să existe atunci când este nevoie de el (în perioada imediat următoare încetării contractului de muncă). Durata şi cuantumul acestui sprijin pot face însă subiectul unor condiţionări şi limitări care să ţină cont (şi) de timpul efectiv lucrat.