Data publicarii: 02.09.2005

O binecunoscută vorbă de duh spune că "Cel mai mare duşman al omului este el însuşi". Dacă ar fi să parafrazăm, putem la fel de bine spune că "Cel mai mare duşman al unei organizaţii este propriul său angajat".

Intenţia nu este neapărat principalul criteriu care distinge între angajatul bun şi cel rău. Conform unor studii există o multitudine de factori care intervin şi care fac din angajat duşmanul din interior: neştiinţa, neglijenţa, oportunitatea, frustrarea, lipsa de etică, etc.

Fraudele produse de către angajaţi organizaţiilor din care fac parte iau cele mai diverse forme: furtul banilor sau al altor bunuri, folosirea improprie a activelor (cum ar fi folosirea lor în interesul propriu sau în interesul altor persoane), corupţia, falsificarea rapoartelor (cum ar fi declararea unor rezultate false în scopul încasării bonusurilor şi comisioanelor).

Cauza cea mai comună a unor astfel de fapte este insatisfacţia pe care angajaţii o au faţă de veniturile care le obţin în cadrul organizaţiei. Fie că sunt frustraţi de tratamentul pe care-l primesc, fie că sunt nemulţumiţi de modul în care le este recunoscută şi recompensată munca, ei ajung într-un final să ia singuri ceea ce cred că le aparţine (că merită). Într-un fel sau altul, ei sunt în căutarea unui echilibru între aşteptările lor şi realitatea înconjurătoare.

O altă cauză sunt presiunile financiare la care un angajat este supus fie datorită unor obligaţii neprevăzute fie datorită stilului său de viaţă (peste posibilităţile sale materiale reale).

Una peste alta, atunci când motivaţia există, punerea în practică de către un angajat a unei fraude presupune îndeplinirea a altor 2 condiţii: existenţa unei ocazii (oportunităţi) şi conceperea de către acesta a unei justificări interioare care să-l ajute să-şi rezolve problemele de conştiinţă.

Oportunitatea de a frauda este evident legată de preocuparea şi capacitatea organizaţiei de a construi şi menţine un sistem antifraudă. Din acest punct de vedere firmele mari sunt mai bine protejate decât cele mici. Acestea din urmă sunt în general mult mai expuse fraudelor; unul din motive este şi acela că, de regulă, ele nu sunt supuse unor controale din partea unor specialişti externi(cum sunt auditorii sau specialiştii antifraudă).

Cel puţin teoretic activitatea contabilă este supusă unor reguli clare de organizare, tocmai în scopul diminuării riscului de fraudă. Astfel, cea mai simplă măsură prevede împărţirea responsabilităţilor, astfel încât să nu existe o aceeaşi persoană care să ţină atât evidenţa scriptică, cât şi cea faptică a activelor firmei. Dar, aşa cum bine se ştie, chiar şi această măsură minimă este de multe ori neglijată, ca nefiind necesară într-un colectiv mic în care fiecare se cunoaşte cu fiecare...

De altfel, principalele 3 cauze care determină fraudele sunt:

• Verificarea insuficientă a candidaţilor în momentul angajării;
• Un sistem ineficient de control;
• O prea mare încredere acordată angajaţilor.

În mod paradoxal, cei mai puţin verificaţi sunt candidaţii pentru funcţiile de conducere, adică exact acele posturi care permit cele mai mari abuzuri. Explicaţia constă în prezumţia pe care angajatorii o fac că respectivii angajaţi au fost deja verificaţi de angajatorii anteriori...

Sistemul ineficient de control presupune, printre altele, şi capacitatea oamenilor din cadrul organizaţiei de a putea identifica, preveni şi stopa fraudele. Aceasta presupune o instruire specifică a acestora pe problemele enumerate mai sus, precum şi punerea la dispoziţie a canalelor prin care pot comunica fraudele la care sunt în mod direct sau indirect martori.

Continuare în newsletterul lunii octombrie.

Liliana Bolan B&B expert Com