Data publicării: 04.02.2005
Cuvinte precum informator sau turnător au un sens preponderent peiorativ şi trimit cu gândul la vremuri trecute. Informator este însă şi persoana care reclamă anumite practici ilegale la care este martor în cadrul unei organizaţii. Informator poate reprezenta traducerea aproximativă a cuvântului "whistleblower".

Ultimele reglementări în ceea ce priveşte transparenţa şi legalitatea operaţiunilor (cum este cazul actului Sarbanes-Oxley) obligă angajatorii să asigure condiţiile corespunzătoare astfel încât angajaţii să poată informa persoanele abilitate (de regulă auditorii dar nu numai) din cadrul organizaţiei în legătură cu existenţa unor practici ilegale sau lipsite de etică. Lucrurile pot merge (şi merg) mai departe de atât. în categoria "informatorilor" intră şi persoanele care informează diverse instituţii abilitate în legătură cu încălcarea normelor legale privind, spre exemplu, condiţiile muncă, egalitatea de tratament, hărţuirea sexuală, etc.

Informatorul (whistleblower) este persoana care se decide să vorbească în legătură cu practici incorecte la care este martor. El decide, cu alte cuvinte, să aibă o atitudine activă, care poate însemna:

• raportarea către persoane din interiorul organizaţiei sau către autorităţi a practicilor incorecte, care încalcă legea, a abuzurilor de putere, a fraudelor;
• refuzul de a participa la astfel de acţiuni incorecte sau ilegale;
• depunerea de mărturie în cadrul unui proces;
• informarea mass-media ;

Informatorul se expune la riscuri uneori dintre cele mai serioase: răzbunare, hărţuire, investigaţii, intimidare, trecerea pe "lista neagră",etc. Din acest motiv se recomandă persoanei care se decide să acţioneze în acest mod să răspundă întâi la o serie de întrebări cum ar fi:

• Acţiunea/practica greşită pe care doreşte să o raporteze este atât de importantă încât să merite riscurile legate de posibilele represalii?
• Afirmaţiile care sunt făcute sunt reale şi se pot dovedi?
• Reclamarea faptelor va avea rezultatul scontat sau va fi doar o luptă birocratică fără de sfârşit?

Sunt recomandate de asemenea câteva etape care trebuie parcurse de către informator:

1. Să consulte familia şi prietenii foarte apropiaţi înainte de luarea unei decizii finale.
2. Să acorde atenţie deosebită celorlate persoane care sunt martore la practicile incorecte şi care îşi declară nemulţumirea.
3. Să decidă dacă se va adresa şefului ierarhic sau va merge "mai sus". Să decidă de asemenea dacă va dori să rămână anonim sau îşi va face publică identitatea.
4. Să aleagă momentul potrivit pentru divulgarea informaţiilor astfel încât angajatorul să nu poată acţiona împotriva sa (să nu fie evidentă sursa informaţiei prin analiza cauză-efect).
5. Să păstreze o evidenţă a evenimentelor care au loc înainte şi după divulgarea informaţiilor.
6. Să identifice şi să copieze toate documentele care îi susţin afirmaţiile, înainte ca acestea să dispară.
7. Să iasă din izolare şi să caute sprijin şi aliaţi cum ar fi oficialităţi, jurnalişti, activişti sindicali, etc.
8. Să ceară opinia unui avocet competent în legătura cu problema în cauză.
9. Să se implice în acţiunea de divulgare a informaţiilor înafara timpului d emuncă şi fără folosirea resurselor angajatorului.
10. Să aibă încredere în autorităţile cărora li se adresează.
11. Să nu "împodobească" acuzaţiile pe care le aduce.

în prezent există o mişcare tot mai puternică de susţinere a informatorilor, care ia forme diverse: asociaţii care asigură consilierea şi asistenţa persoanelor care doresc să divulge informaţii despre practice incorecte, iniţiative legislative, proceduri interne, etc.

O iniţiativă interesantă a fost propusă de către o companie americană. Serviciul propus se adresează companiilor. Acestea obţin în urma înscrierii o parolă de acces pe care o dau tuturor angajaţilor lor. Aceştia pot accesa o pagină specială de internet şi raporta diferitele neregularităţi constatate la locul de muncă. Accesul se poate face de oriunde şi este anonim (nu se poate identifica sursa). Informaţiile ajung la persoanele autorizate din cadrul companiilor client.

în România există o iniţiativă legislativă recentă care se referă la protejarea persoanelor care acceptă să divulge informaţii despre practici ilegale, abuzuri, fraude de care au cunoştinţă. Este vorba de Legea 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Actul normativ, pentru a evita cuvintele cu încărcătură negativă, foloseşte în loc de termenul de informator pe cel de avertizor.

Trebuie spus că abordarea, comparativ cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, este oarecum rudimentară. Se merge de la bun început pe premiza că identitatea informatorului este cunoscută. Protecţia avertizorului are în vedere:

• Acceptarea prezumţiei de bună-credinţă a acestuia, până la proba contrară.
• Participarea reprezentanţilor presei şi ai asociaţiei profesionale/sindicatului la cercetarea disciplinară a avertizorului, la solicitarea acestuia
• Ascunderea identităţii avertizorului în cazul în care persoana vizată este şeful direct/indirect sau o persoană cu atribuţii de control al avertizorului.
• Anularea sancţiunilor disciplinare în cazul în care acestea au fost aplicate ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-credinţă.