1.3. Sectorul bugetar:
- Ordonanţă nr. 3/2006 din 12/01/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 59 din 23/012006)
- Ordonanţă nr. 2/2006 din 12/01/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006 (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 20/012006)
- Ordonanţă nr. 4/2006 din 12/01/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 20/012006)
- Ordonanţă nr. 29/2006 din 26/01/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 31/01/2006).
- Ordin nr. 1160/2005 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice (Monitorul Oficial, Partea I nr. 748 din 17/08/2005)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală (Monitorul Oficial, Partea I nr. 654 din 22/07/2005)
- Hotărâre nr. 170/2005 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 215 din 14/03/2005)
- Ordin nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din 02/02/2005)
- Hotărâre nr. 69/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea şi transportul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică (Monitorul Oficial, Partea I nr. 112 din 03/02/2005)
- Ordonanţă nr. 14/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 28/01/2005)
- Ordonanţă nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu completările şi modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 28/01/2005)
- Hotărâre nr. 1426/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente de către Autoritatea Naţională a Vămilor (Monitorul Oficial, Partea I nr. 840 din 14/09/2004)
- Hotărâre nr. 1112/2004 privind asimilarea personalului Societăţii Române de Televiziune care desfăşoară activitate în cadrul proiectului "Corespondenţii Televiziunii Române în străinătate" cu personalul trimis în misiune permanentă în străinătate (Monitorul Oficial, Partea I nr. 662 din 22/07/2004)
- Lege nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 1136 din 01/12/2004)
- Lege nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 1096 din 24/11/2004)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, cu completările şi modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 1091 din 23/11/2004)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, cu completările şi modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 975 din 22/10/2004)
- Hotărâre nr. 810/2003 privind stabilirea condiţiilor de salarizare şi a altor categorii de cheltuieli pentru emisarul special al Guvernului României pe lângă Administraţia americană, pentru reconstrucţia Irakului (Monitorul Oficial, Partea I nr. 503 din 11/07/2003)
- Hotărâre nr. 1212/2003 privind unele drepturi acordate personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în Irak, cu completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 27/10/2003)
- Lege nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român (Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 16/07/2001)
- Hotărâre nr. 551/2001 privind introducerea sistemelor moderne de plată a salariilor (Monitorul Oficial, Partea I nr. 327 din 18/06/2001)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 313 din 12/06/2001)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşt, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din 02/03/2001)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 227 din 23/05/2000)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 29/12/1998)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 18/10/2000)
- Hotărâre nr. 867/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru personalul angajat în agenţiile de protecţie a mediului judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi în Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" (Monitorul Oficial, Partea I nr. 538 din 04/11/1999)
- Hotărâre nr. 125/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire al salariilor de bază între limite pentru instituţiile publice de cultură (Monitorul Oficial, Partea I nr. 100 din 10/03/1999)
- Lege nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 266 din 16/07/1998)
- Hotărâre nr. 749/1998 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, cu completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 407 din 27/10/1998)
- Hotărâre nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administraţia publică centrală (Monitorul Oficial, Partea I nr. 309 din 26/08/1998)
- Hotărâre nr. 775/1998 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite şi a normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru personalul angajat în structurile administraţiei publice locale şi în serviciile publice din subordinea acestora, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 420 din 06/11/1998)
- Hotărâre nr. 828/1999 privind aplicarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 749/1998 şi personalului clerical încadrat în instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat (Monitorul Oficial, Partea I nr. 498 din 15/10/1999)
- Lege nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 29/07/1999)
- Hotărâre nr. 1070/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului (Monitorul Oficial, Partea I nr. 655 din 31/12/1999)
- Ordonanţă de urgenţă nr. 117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 312 din 30/06/1999)
- Hotărâre nr. 594/1999 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea consiliilor judeţene, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 371 din 04/08/1999)
- Ordonanţă nr. 65/1998 privind salarizarea diplomaţilor, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 27/08/1998)
- Hotărâre nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitatile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din 02/03/2001)
- Hotărâre nr. 837/1995 (r1) cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 210 din 05/09/1996)
- Lege nr. 53/1991 (r2) privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 23 din 31/01/1996)
- Lege nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 107 din 31/05/1995)
- Hotărâre nr. 1170/1996 pentru aprobarea Normelor privind constituirea şi utilizarea fondului pentru stimularea personalului Oficiului Concurenţei şi al inspectoratelor de concurenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 303 din 22/11/1996)
- Ordonanţă nr. 51/1994 privind drepturile de echipament si materiale de resortul echipamentului, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 29/08/1994)
- Hotărâre nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitatile bugetare, cu completările şi modificările ulterioare (Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 25/06/1993)
- Lege nr. 2/1992 privind acordarea de indemnizatii membrilor Academiei Romane (Monitorul Oficial, Partea I nr. 04 din 20/01/1992)
- Lege nr. 40/1991 (r1) privind salarizarea Presedintelui si Guvernului Romaniei, precum si a personalului Presedentiei, Guvernului si al celorlalte organe ale puterii executive (Monitorul Oficial, Partea I nr. 162 din 14/07/1993)
- Decret-lege nr. 125/1990 privind reglementarea unor drepturi ale personalului de dirijare, control si informare a traficului aerian civil (Monitorul Oficial, Partea I nr. 54 din 25/04/1990)
|
|
|
SERVICII |
|
|
|
|
|
|
RECOMANDÃRI |
|
|
|
|
|
|
NOUTÃTI
PE SITE |
|
|
|
|
|
| |
|